Cantari si Poezi

CA O LUMINA VESNICA E CUVANTUL TAU IN INIMA MEA:

CA O LUMINA VESNICA E CUVANTUL TAU IN INIMA MEA
CA UN FAR IN NOAPTE IN FURTUNILE DIN VEATA MEA
CA U CANTEC PENTRU SUFLET CE ALINA DUREREA-MEA
CA O BARCA DE SALVARE, CE-MI ADUCE MANTUIRIA

FARA SFARSIT DORESC SA TE AM PE TINE ISUS IN VIATA MEA
CU TINE DORESC SA FIU NE-NCETAT, PENTRU TOT DEAUNA
TU ESTI IUBIREA DIN SUFLETUL MEU ,TU ESTI DORINTA DIN INIMA MEA
TU-MI DAI PUTEREA DEA STI SI A FI, SI DEA INAINTA

CA O LUMINA VESNICA E CUVANTUL TAU IN INIMA MEA
CA UN FAR IN NOAPTE IN FURTUNILE DIN VEATA MEA
CA U CANTEC PENTRU SUFLET CE ALINA DUREREA-MEA
CA O BARCA DE SALVARE, CE-MI ADUCE MANTUIRIA

FARA SFARSIT DORESC SA TE AM PE TINE ISUS IN VIATA MEA
CU TINE DORESC SA FIU NE-NCETAT, PENTRU TOT DEAUNA
TU ESTI IUBIREA DIN SUFLETUL MEU, TU ESTI DORINTA DIN INIMA MEA
TU-MI DAI PUTEREA DEA STI SI A FI, SI DEA INAINTA

TU IMI ESTI IUBIREA MEA, TU IMI DAI LUMINA TA,
TU IMI ESTI DORINTA MEA, TU IMI DAI PUTEREA, DEA NAINTA

% FARA SFARSIT DORESC SA TE AM PE TINE ISUS IN VIATA MEA
CU TINE DORESC SA FIU NE-NCETAT PENTRU TOT DEAUNA
TU ESTI IUBIREA DIN SUFLETUL MEU TU ESTI DORINTA DIN INIMA MEA
TU-MI DAI PUTEREA DEA STI SI A FI SI DEA INAINTA % x2

AMEN.

AMIN !

Aşa să fie, Tată, cum Tu ai hotărât
Cuvântul Tău e dulce, e desăvârşit
Deciziile Tale aduc în suflet pace
Iar duioşia Ta mai liniştiţi ne face.

Amin! Aşa să fie cum Cartea Ta vorbeşte
Tot ce e scris vedem că se-mplineşte
Principii, profeţii şi legi de trai curat
Ne-ndeamnă să trăim ca fii de Împărat.

Amin! Aşa să fie cum hotărât-ai Tu
Când spui un "Da" să nu rostim un "Nu"
Supunerea arată că ne-am legat de Tine,
Că vrem a-Ţi da onoare aşa cum se cuvine.

Aşa să fie, Doamne, cum Tu ai stabilit
Când ai creat lumina şi spaţiul infinit
Să fie armonie în fiinţele create
Să poată răspândi trăiri înmiresmate,

Să fie ca pe vremea când toţi profeţii Tăi
Spuneau cu îndrăzneală la oamenii cei răi
Să iasă din sistemul minciunii şi sfidării,
Să-nveţe ce înseamnă frum’seţea îndurării...

Să fie cum a fost în timpul din vechime
Când toţi copiii Tăi trăiau vieţi sublime
Şi toată Adunarea rostea în cor: "Amin"
Când rugi se înălţau în spaţiul Tău divin,

Să fie numai pace în fiinţele predate
Să poată să înfrunte pornirile ciudate
Vrem voia Ta plăcută să se-mplinească-n noi
Căci ce dă lumea e doar otravă şi gunoi.

Amin! Aşa să fie cum Tu, Părinte, vrei
Să n-acceptăm, nicicând, nemernice idei
Să locuiască-n noi virtute şi nobleţe,
Să răspândim în jur iubire – nu tristeţe...

De vrei ca să ne treci prin focul încercării
Sau, uneori, să fim în valul întristării
Şi-atuncea ne supunem, rostim şi-atunci "Amin"
Ştiind că după zbucium avem din nou alin.

Amin! Aşa să fie cum zilnic ne vorbeşti
C-aşa avea-vom parte de stările cereşti
Deciziile Tale rodesc în noi o stare
Plăcută Cerului – ce har, ce binecuvântare!

APOSTOLUL...

Plecat de veacuri multe, ai rămas
Acelaşi frate, ctitor, pildă vie,
Vorbindu-ne cu înţeleptu-ţi glas
De dragoste, credinţă, curăţie.

Te-ai stins încet, mesteşugind cunune
De lacrime, ce-au dat atâta rod!
Scriai îngenunchiat în rugăciune
Lăsându-ne scrisoarea ta năvod.

A trebuit să-nsămânţezi ogorul
Cu lovituri vrăjmaşe fără număr
Ştiind că-n brazdă şade viitorul
Cu sacrificiul tău cioplit pe umăr.

Cuvântul tău era croit în ceruri
Brodat cu adevăr şi cu iubire
Că-n inimă-ţi născut-a giuvaieruri
Ca sfântă zestre şi ca împlinire.

Dârz ai rămas chiar şi-n prigoane crunte
Când Nero, Decius, Diocleţian
Podoaba vrând sa-ţi smulgă de pe frunte
Îşi osândeau imperiul lor roman!

Tu, neclintit ai stat străjer de pază
La stâna veghii tale de păstor
Convins că Cel ce binecuvintează
E Dumnezeu, a tot învingător.

Căci de la El ai luat apostolia
Ce o purtai în piept ca pe-o troiţă
Pe drumuri aspre, rob al lui Mesia,
Înaintând spre cer prin răzmeriţă.

Bătea în tine-o inimă curată
Zidită-n jar de-o meşteră mistrie
Cu foc divin şi rugă botezată
Rămasă peste veacuri mărturie.

Solia ta de nard era Cristosul
Cel răstignit, Cel mort, Cel înviat,
Pentru păgâni, pentru iudei - leprosul
Dar pentru tine, cerul întrupat.

Creştinul eu, cu pana mea umilă,
Un vers îţi scriu, muiat în stupi de miere
Şi-n oda asta strâmtă de pe filă
Ţi-nalţ catapeteasmă de tăcere.

Din vistieria mulţumirilor, da, ţie
Îţi datorez un lan de gânduri bune,
Trăirea ta pilduitoare, mie,
Îmi e letopiseţ de-nţelepciune.

Ne-om întâlni la marea sărbătoare
În strălucirea slavei lui Cristos
Tu, invitat în loja de onoare
Eu, pururea iertatul păcătos.

A FOST CANDVA O FATA.

A fost cândva o fată
Cu sufletul curat
Care s-a-ntors la Domnul
Şi Lui i s-a predat.

Ducea o viaţă sfântă
Cu Domnul Isus.
Şi n-avea altă ţintă
Decât la Cel de Sus.

Şi credincioasa noastră
Cu sufletul curat
O veste îngrozitoare
Într-o zi a aflat.

Că vor să-i piardă viaţa
Fiindcă s-a pocăit.
Că vor s-o izgonească
Părinţii au hotărât;

Că vor să o omoare
Şi moartea i-au propus.
Să şteargă ruşinea
Ce fata le-a adus.

Deşi ameninţată
Fetiţa a rămas,
Cu pacea-n al ei suflet
Cu ruga-n al ei glas.

Cu bucurie-n suflet
Se duce fata mea
La Casa Domnului
Pentru a se ruga.

Se va-ntâlni cu Domnul
E bucuria ei
Şi n-o interesează
Ce vor câţiva mişei.

Pleca la adunare
Fără nici o frică
Avea credinţă mare
Deşi era mică.

În faţa ei îi iese
Fratele ei acum.
În mână cu-o secure
Ca s-o ucidă-n drum.

Ea e pocăită...
E ruşinea lor,
Ruşinea să o şteargă
Cu toţi acuma vor.

Nu mai ai nici o scăpare
Zise fratele ei.
Destul vorbeşte lumea
De mine şi de-ai mei.

De te omor, fac un bine
Şi la părinţi pe plac
Şi Dumnezeu mă iartă
De fapta care-o fac.

Copilă sfântă
Al tău ceas a sosit.
Aici, în drumul mare
Va fi al tău sfârşit.

Numai pentru Domnul
Dar fie voia Sa.
Adio tinereţe
Cu bucuria ta.

Fratele o opreşte
Securea o ridică
Şi vrea să o omoare
De nimeni nu i-e frică.

Frate scump,
Zise fata osândită.
De mă omori,
Fapta-ţi va fi descoperită.

Să mergem mai departe
În pădure la 2 paşi
Acolo mă omoară
Şi-n frunze să mă laşi.

Plecând din lumea asta
Să suferi n-aş dori,
Dar din cauza morţii mele
Tu osândit vei fi.

Eu cred că Domnul Slavei
Te va trezi odat'
Atunci mărturisi-vei
Ai tău mare păcat.

De-al ei frate înrăit
Ameninţată cu securea.
Merse mai departe
Şi-ajunseră-n pădure.

Stătea să o lovească
Şi gata pregătit.
Un frate fără milă
De ură îndârjit.

În miljocul pădurii
Fetiţa s-a oprit.
Mai are doar o clipă,
O rugă de-mplinit.

O frate, mă loveşte
Atunci când mă voi ruga
Căci mă rog pentru tine
Şi pentru vina ta.

Apoi înenunchează
Şi-ncepe a se ruga.
O, Doamne, bun Isuse
Ascultă ruga mea.

Eu nici o bucurie
În lume n-am avut.
Am fost urâtă Doamne
De cei ce i-am iubit.

Şi dacă azi, Isuse,
Din lume Tu mă iei,
Şi sfârşesc viaţa
Aşa cum şi Tu vrei,

Nu-mi pasă cum va fii moartea
Şi-n ce fel voi muri.
Mă bucur doar atâta
Că Te voi întâlni.

O singură durere
M-apasă nespus.
De cel ce mă omoară
Şi are securea sus,

Şuvoiul meu de sânge
Ce ştiinţa-i va trezi
Atunci îşi va da seama,
Dar prea târziu va fii.

Şi va urma cu lacrimi
Al pocăinţei drum
O, Doamne bun Isuse,
Ascultă-mi ruga acum.

Cu ultima mea rugă
Ce-aduc-naintea Ta
Sunt gata pentru Tine
A mă sacrifica.

De jos ea se ridică
Pe-al său frate priveşte
Şi spune fără frică:
Acum... frate loveşte.

De ce priveşti pe gânduri
A mele lacrimi calde
Când mâna ta mai poate
În sânge să mă scalde.

Dar Dumnezeu Sfântul
Lucrarea şi-a făcut.
Când fata s-a ridicat
Călăul a căzut.

Aruncă securea-n lături
Şi cade la pământ.
Cuprinde a ei picioare
Şi strigă suspinând.

Iartă-mă surioară
E mare vina mea
Am vrut s-omor un înger
Chiar în persoana ta.

Nu-s vrednic de iertare
Şi nici de Harul Său.
Nebun am fost pe lume
Să lupt cu Dumnezeu.

Amin

AJUTA DOAMNE !

Ajută Doamne neputinţei mele,
Când mă-ncearcă grele ispite,
Ajută-mi să trec prin clipele rele,
De bucurie, linişte şi pace lipsite.

În lume mă simt un biet călator,
Gol, sărac, flămând şi-nsetat,
Ce poposeşte adesea lângă izvor,
Întruna bea apă şi nu-i săturat.

Zilnic bucata de pâine-şi mănâncă,
Cere-apoi alta că nu-i săturat,
Multe-a aflat, multe sunt încă,
Ce n-a cunoscut şi n-a învăţat.

Cu haine murdare de praf şi noroi,
Prin lume străin şi trecător,
Sufletu-mi cată plin de nevoi,
Drumul spre casă, de casă mi-e dor.

Ajută Doamne neputintei mele,
Când sunt în dureri şi nevoi,
Lasă sângele Tău haina să-mi spele,
Haina murdară de praf şi noroi.

Să ajung acasă, în Patria Sfântă,
Cu haine albe, noi şi curate,
Căci acolo Isus mă aşteaptă,
Să merg prin credinţă cu fapte

ASCULTAMA DOAMNE STRIGATELE MELE !

Ascultă Doamne strigătele mele
Căci de la capătul lumii se nalţă glasul meu
Cărarea –i aspră,şi urcuşurile-s grele
În stânga şi-n dreapta e vrăşmaşul meu.

Cu mâinile amîndouă mă prind mă-agăt,
Nu vreau să Te pierd, vreau să ajung la ţintă
Vrăşmaşii-s la pândă, vor să mă tragă-n hăţ,
Mă urmăresc, şi viaţa caută să mi-o stingă.

Cu inima mâhnită zi şi noapte strig,
Du-mă pe stânca ce n-o pot ajunge,
E prea înaltă, e abruptă,sudorile mă-nving
Şi teama că n-am să răzbesc inima-mi frânge.

Acolo-i cetăţuia mea, spre ea Tu m-ai condus
Dă-mi braţul Tău puternic ca să mă menţină,
Căci numai aşa voi atinge scopul propus,
S-ajung în splendoare în Ţara de lumină.

De acolo am să ajung voi fi în siguranţă
În cortul Tău să locuiesc pe veci adăpostit,
Ca moştenire să îmi dai o nouă viată,
O Dumnezeule,asta e tot ce mi-am dorit.

AVRAM SI ISAC !

Parcă, tristeţi de moarte ţi-a copleşit fiinţa !
Răspune-mi Avraam! Ce Tatăl ţi-a cerut?
-Ce taină se ascunde, de ţi-a luat speranţa;
La binecuvântarea ce El ţi-a dăruit!

-Ce umbre te-nconjoară, de inima-ţi răpune?
O, spunde-mi Avraam, ce-ţi cere Dumnezeu?
Cum? -Chiar pe-Acela care, El ţi l-a dat în lume?
Pe fiul tău iubit, să-l dai din sânul tău!

O,... ce durere tristă! Ce jale de mormânt;
S-a aşezat Avrame peste fiinţa ta!
Când Cel cu care-odată făcut-ai legământ;
Pe fiul tău Isac să-l dai ca jertfă vrea.
*
Străpuns fiind de suliţi, ai negri înoptări
În zori porni Avram urcând pe munte-n sus;
Avem şi foc şi lemne! Isac puse-ntrebări,
Dar unde-i jertfa Tată, cum astăzi n-ai adus?

Din nou se înorează, o inima rănită!
Şi cu o voce stinsă, cu glasul tremurând;
Avram îndată-i spuse: Jertfa e pregătită,
De Acel' din veşnicie, pe care îl ascult.

Străpuns de-a lui cuvite Avram oftă cu greu;
Şi pregătind el locul cum Domnul i-a cerut;
Când gata să ia pruncul, un glas de Dumnezeu!...
Se auzi-n tăcere, ,,-Destul' - încredere am vrut!

Şi ţi-am văzut credinţa ce-o ai faţă de mine,
Ajunge Avraam, destul cât am văzut;
Priveşte, nu departe, în tufe lângă tine,
Acol' găsi-vei jertfa, un miel e pregătit.

Aşa s-a întărit credinţa lui Avram
Crescând mai mult în ochi Celui sfânt.
Aceasta ne rămâne şi nouă azi un semn!
Căci Dumnezeu iubeşte pe cel ce stă-n cuvânt..

Iubitul meu ascultă: Încredete în Domnul.
Dă-I totul ce îţi cere, şi fii încrezător;
Căci vei avea în schimb un loc cu Salvatorul,
Acolo sus în ceruri cu Domnul Domnilor.

APUCA HARUL ASTAZI FRATE...

Apucă harul astăzi, frate,
Şi nu te lăsa amăgit.
De n-ai păcatele iertate,
Va fi cumplit... va fi cumplit!

În îndurarea Lui cea mare
Te cheamă astăzi Dumnezeu,
Să te întorci de la pierzare.
Şi nu-i prea greau... O, nu-i prea greu!

Priveşte, înălţat pe-o cruce
În locul tău e sfântul Miel:
Hristos pedeapsa ta o duce.
Da, crede-n El... O, crede-n El!

Zdrobit, afară din cetate,
S-a lăsat Domnul răstignit,
Ca în slăvitele-i Palate
Să fi primit... Să fi primit!

E-atât noian de fericire
La pieptul Tatălui ceresc,
Ascultă dulcea Lui şoptire:
"Eu te iubesc... Eu te iubesc!"

Cât vremea harului rămâne,
Vino la El, nu amâna!
Căci nu ştii ziua cea de mâine
Dacă-i a ta... dacă-i a ta!

O,SUFLETE..

O, suflete ce-n adormire

De mult tot stai nepasator

Nu vrei sa afli mantuire

Si sa-ti gasesti un Salvator?

Nu vrei sa parasesti pacatul,

Nu vrei sa te gandesti deloc

Ca dupa-aceasta fericire,

Vei arde purerea in foc?

Caci cel ce pe Pamant traieste

Dupa indemnul firii lui

Tot mai adanc se prabuseste

In chinul greu al iadului.

Dar te gandeste -o clipa,doara,

De ce Domnul a patimit?
De ce a trebuit sa moara

Pe Golgota batjocorit?

El n-a avut deloc pacate

Nu pentru El a suferit!

Ci pentru tine,draga frate,

Si scump prieten, a murit!

Acuma-i timpul,cerceteaza

Cum stai fata de jertfa Sa?

O clipa numai,te caieste

Si mantuire vei afla!

Aceasta clipa,dar sa vina,

Chiar astazi sau cat de curand

Ca inima sa-ti fie plina

De fericire pe Pamant.

Si-atuncea, pana la sfarsit

Vei fi de Domnul tu condus

Pazit de ingeri,ocrotit

In veci de veci langa Isus.

O, suflete ce-n adormire

Ai stat destul nepasator

Nu vrei sa afli mantuire

Si sa-ti gasesti un Salvator?

De Il auzi si tu cum bate

La inima-ti neincetat,

Deschide-I,ca la un scump frate

Sa poti-de toate-fi iertat!

Aceasta e a mea dorinta

Sa fim cu toti frati in Isus

Si-ncoronati de biruinta

Sa ne vedem acolo sus!

A MAI TRECUT UN AN.....

A mai trecut un an in vesnicie!
Raman in urma sa,
Atatea lacrimi si suspine,
Iar tu-ti continuu viata ta.

Tot ce ai scris in anu-acesta
Pe fila vietii tale,
Mereu tot scris va sta
In cartea vesniciei Sale.

Am mai trecut prin vijelii
Si prin infrangeri crunte,
Am intalnit si bucurii
In clipe-atat de scurte.

Timpul sta si ne priveste parca
In mijlocul oceanului imens,
Cum innotam cu sarg, dar nu intram in barca
Si trecem, si ne pierdem in vartej.

Tinem la viata aceasta de ocara
Ce este ca o funie-mpletita,
Atat cu bucurii, dar si-ntristare,
Iar fara Dumnezeu e ne-mplinita.

Aici este o ezitare-amara,
O pregatire pentru vesnicie.
Curand noi vom gasi o tara
In nesfarsita bucurie.

***
Si daca trupul de pamant se trece-n taina
Asemeni unei frunze ruginite,
Il vom arunca apoi ca pe o haina
Cand vom ajunge pe plaiuri insorite.

Tot ce avem aici de implinit
Este invatatura din Cuvant
Si zi de zi noi sa lucram, stiind
Ca vom ajunge-n vesnicii curand.

Sa fim de-acum mai credinciosi, mai buni,
Sa ne curatim vesmantul.
In taina sa ne tesem haina cea de in,
Ca nu vom mosteni pamantul.

Noi nu stim clipa cand vom fi chemati
Si nici cand timpul pentru noi se-opreste.
Dar important este sa fim curati,
Stiind ca Isus nu mai zaboveste.

APRINDE CANDELA NADEJDII....

Aprinde Doamne, candela nădejdii,
Când mă pândesc amarnice primejdii
Pe marginea mormântului flămând,
Îndură-Te de sufletu-mi plăpând.

Căci ai suferinţei vulturi se rotesc
Şi din toate direcţiile mă pândesc,
Incapabilă când se dezlănţuie vântul,
Singură-mi adâncesc mormântul.

Ţelul îmi e cerul, dar drumul mai greu,
De nu Te am Isuse, în pieptul meu,
Rămâi acolo adânc pătruns în inimă
Şi viaţa-mi va fi scaldată-n lumină.

Mântuirea cu har, ca dar se revarsă
Şi orice nelegiuire mi-e ştearsă,
Şi a lacrimilor mele nenumătate, vamă
Dă putere să privesc cerul fără teamă.

Amin!

ADANCITI-VA-N CUVANT!

Adânciti-vă-n Cuvântul care poate da scăpare
Din noiane de ispite si din orice încercare
Nu vă înselati crestini! Împliniti-l integral
Dacă vreti să fiti primiti în tărâmul sideral
El e hrană consistentă; pune-n voi edificare,
Pace, dor, lumină sfântă, bucurii si-ncredintare,

El e Logosul venit pe pământ să împlinească
Tot ce-a hotărât Stăpânul, Sus, în Patria Cerească
S-a-ntrupat ca să împace neamul omenesc cu Cerul
Ca să aibă drept la Rai vamesul si temnicerul
Si oricine-L va primi cu gândul să Îl trăiască,
Cu gândul de a purta, zilnic, haină preotească.

Adânciti-vă-n Cuvânt! E îndemn venit din Rai
Ca s-aveti integritate în gîndire si in trai,
Ca să vadă cei din lume ce frumos e cu Hristos
Si ce ideal măret are neamul credincios
Să-nteleagă mii si mii bucuria mântuirii
Si ce poate da credinta, căile neprihănirii,

Să se-ntoarcă din pierzare milioane...milioane
Să-L asculte, fermecati, predicat de la amvoane
Minunate rezultate veti vedea de-L aplicati
Dacă, zilnic, viata voastră numai Domnului o dati
Se va bucura Stăpânul de trăirea voastră pură,
De dorinta de-a respinge motivatia impură,

E oglindă ce nu-nseală când voiti să vă vedeti
Vă arată ce-i în suflet si vă spune cum sunteti
Orice filă din Cuvânt vă arată-nfătisarea
Imprimând în voi dorinta de a accepta mustrarea
De vă stăpâneste-un gând ce n-ajută la slujire
Asta veti vedea-n oglindă, dar veti vrea o curătire,

Vă arată cu detalii sentimentele nutrite
Exaltarea sau tristetea, simturile nesfintite
Cugetele sunt străpunse de-a Lui fortă colosală
Si veti observa minuni: vă scoate din lâncezeală
Vă animă ca să scoateti suflete din gheara lumii
Să accepte Adevărul, nu atractia minciunii...

Se va bucura tot Raiul, loc de vesnice splendori
Că-L asimilati oricând, nu numai de sărbători,
Nu numai în vreme bună, ci si-n arsită si-n ger
Si atunci când rugăciunea n-are răspunsuri din Cer,
Si atunci când boala cruntă vă zdrobeste-nsufletirea
Si doriti, cât mai curând, să culegeti nemurirea.

Adânciti-vă-n Cuvânt cum făceau primii crestini
Care răspândeau în jur farmecul sfintei lumini
Iar Biserica crestea în iubire si în număr
Era sfântă unitate, munceau umăr lângă umăr
Iar de se-ntâmpla ca unul să alunece pe cale
Era ajutat, duios, iar să ’nalte osanale.

Căci sământa din Cuvânt de-i lăsată să-ncolteasă
Va produce energie, putere dumnezeiască
Să puteti să înfruntati valuri mari ce dau năvală
Să vă-mpingă iar spre lumea de sfidare si de fală
Să puteti să v-apărati de săgetile-arzătoare
Ce-s lansate de vreo hoardă din tinuturi fără soare.

Cei ce-L pretuiesc nespus culeg perle si comori
Prin credintă pot privi până dincolo de sori
Îl păstrează ne-ncetat în al inimii pahar
Ca să poată să respingă gândul rece si murdar
Îl tratează cu respect că-i venit din vesnicie
Să-ntroneze-n omenire dragoste si vrednicie.

Dar în zilele din urmă o tendintă s-a ivit
Să strecoare derutare în crestinul pocăit
Si-l îndeamnă cam asa: "citeste doar ce-ti convine
Doar si-asa te poti hrăni din bucatele divine"
Si-L citesc, multi, pe sărite aplicându-L cum ei vor
Producând multă tristete vesnicului Creator...

Ce-nselare! Ce-nselare! E îndemn venit de jos
Din domeniile unde nu-i nimic uman, duios
Si se văd apoi urmări tragice, devastatoare
În multe făpturi speranta se-ofileste, apoi moare
Si urmează-apoi trăirea de evlavie formală
Care nu dă ajutor în necazuri sau în boală,

Si urmează ne-mpliniri si învătături precare
Dar Părintele ceresc vrea, nespus, recuperare
Căci Cuvântul e Dreptarul ce produce slefuire
În viata celor care nu mai au neprihănire
E Lumină pe cărare, eu-n cadou fără egal
Vă păzeste de concepte date de modernul Baal.

Modul de-a trăi Cuvântul e-arătat în sfântul Cod
Nu-n principiile sumbre concepute-n vreun sinod
De aceea lepădati sâmburii de viclenie
Si sământa ce rodeste ură sau fătărnicie
Si lăsati, nestingherit, numai Duhul să lucreze
El poate orice mâhnire, din voi, s-o anihileze.

Adânciti-vă-n Cuvânt; nu stati doar la suprafată
Dacă vreti ca să topiti atitudini ca de gheată!
Biblia să fie Legea ce-n viată vă ghidează
Doar asa puteti avea, zilnic, constiinta trează
Cum doreste cerbul apa din izvoare cristaline,
Si cum crinii în dogoare vor venirea ploii line,

Tot asa, în voi, dorinta să vă fie arzătoare
Să trăiti, plenar, Cuvântul în orice împrejurare
Fiti ai Lui ambasadori, proclamati-L cu putere
Fără distorsionări, fără nici o deviere!
Înăltati al lui stindard oriunde pasii v-ar duce
Chiar dacă tiranii lumii v-ar înlăntui de-o cruce.

Răsplătirea va fi mare, veti străbate-ngustul drum
Răspândind încredintarea, îmbibată cu parfum,
Că sunteti făpturi celeste cu-n destin desprins de humă
Si că Tatăl îndurării vă păzeste si vă-ndrumă
Să ajungeti la-mplinirea idealului preasfânt
Când veni-va Salvatorul să vă ia de pe Pământ.

AM FOST NASCUTI LA VIATA NOUA !

Am fost născuţi la viaţă nouă,
Într-un Hristos înveşmântaţi,
Şi-n binecuvântări de rouă,
Suntem de El îmbrăţişaţi.

Am fost născuţi nu-n voia firii,
Nu pentru moarte şi gunoi;
Ci din Sămânţa nemuririi,
E viaţa ce pulsează-n noi!

Am fost născuţi dintr-o iubire,
Iubirea Tatălui slăvit,
Şi-am fost uniţi într-o simţire
Pentru vecii fără sfârşit.

Am fost născuţi pentru lumină
Şi pentru slavă, pentru har.
Suntem în oastea Lui divină
Şi călători spre-un nou hotar.

Am fost născuţi într-o fiinţă
Ca Trup regesc şi glorios,
Ca să purtăm într-o credinţă,
Lumina slavei lui Hristos.

Am fost născuţi în harul mare
Ca picături într-un şuvoi;
Gătiţi pentru încoronare
În ziua mare de apoi.

ADU,O DOAMNE,VREMI DE-NVIORARE!

Adu, o Doamne, vremi de-nviorare,
Şi revărsări de har nemărginit!
De două mii de ani privim în zare
Şi Te-aşteptăm cu-atâta-nfrigurare
Să Te zărim venind la răsărit!

Însufleţeşte-Ţi Tu cu-a Ta putere,
Lucrarea-n cursul anilor ce vin,
Ne dă tărie-n ceasul de veghere,
Nu ne lăsa-n ispite sau cădere,
Ci poartă-ne în carul Tău divin.

O, Doamne, scoală-Te la biruinţă,
Condu-ne peste dealuri şi prin văi,
Pe noi trezeşte-ne la pocăinţă,
Să fim biruitori prin suferinţă,
Ca să se-mprăştie vrăjmaşii Tăi!

Întoarce-Te la oastea Ta iubită,
La zecile de mii din Israel,
La Ieşurun şi turma Ta sfinţită,
Biserica aleasă şi slăvită,
Preascump Isuse Domn, Emanuel!

AZIMILE CURATIEI...

Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi,nici cu un aluat de răutate şi viclenie,ci cu azimile curăţiei şi adevărului.(1Cor.5:8)

Tăcută,rece,ameninţătoare
Se lasă noaptea neagră pe Gosen;
E noaptea dinainte de plecare,
Pentru Israel binecuvântare
Dar pentru egipteni un crunt blestem.

Va trece în curând Nimicitorul
Ducând în moarte,ca un greu tribut,
Vieţi ce-şi curmă spre-mplinire zborul,
Aşa cum hotărât-a Creatorul
Să moară orişice întâi-născut.

Pentru Israel,însă,e scăpare
Căci ascultând al Domnului îndemn
Aduc un miel pentru sacrificare,
Făcând cu al lui sânge,la intrare,
Pe stâlpii uşii şi pe prag un semn.

La adăpostul semnului de sânge
E-o pace coborând din înălţimi,
Israelul nu geme şi nu plânge
Ci-n jurul mielului jertfit se strânge
Şi-o taină împlinesc,mâncând azimi,

Căci ei au scos din casă aluatul
Şi-n casa lor nu e nimic dospit;
O nouă plămădeală-şi ia mandatul,
Un mai curat făcându-se curatul
Şi,ascultând,smeritul mai smerit.

Privim,prin vremi,la groaznicul supliciu
La care e supus,nevinovat,
Un Miel Divin ce-i dat ca sacrificiu
Şi semn pe uşa altui edificiu
E sângele Lui sfânt,ca jertfă dat.

Suntem sub Semnul jertfei,al salvării,
Dar mai avem ceva de împlinit:
Ca să simţim venind,ca valul mării,
Imensa bucurie a-nchinării,
Să aruncăm din noi tot ce-i dospit.

O plămădeală nouă să ne fie
Viaţa toată,fără aluat
De răutate şi de viclenie,
Cu-azimi de adevăr şi curăţie
Să prăznuim pe Cel ce ne-a salvat.

ADU-TI AMINTE !

Adu-ţi aminte întotdeauna
De Domnul, Făcătorul tău,
Ce în Cuvânt a strâns ţărâna
Făcând-o după chipul Său .

In zile dragi din tinereţe
Când creşti atâta de frumos,
Ascultă sfaturi şi poveţe
Ce î-ţi vor fi de mult folos!

Până nu-apar zilele rele,
Până când anii nu sosesc,
Când iată că,,nici-o plăcere’’
În ei, vei zice:,,nu găsesc!’’

Până nu cade întunecare
Peste lumină, lună, stele,
Şi nu se-ntinde peste soare
Perdeaua ceţii cu zăbrele .

Şi până nu se întoc norii
Îndată iarăşi după ploaie,
Şi-ncep să tremure uşiorii
Şi cele tari să se-ncovoaie .

Până nu se opreşte moara
Căci cei ce macină-s puţini,
Şi până nu soseşte seara
Când toti iţi pare ca străini .

Şi până nu se întunecă
Cei ce se uită pe ferestre,
Şi tot departe alunecă
Fără a şti la ce priveşte .

Şi până încă nu se închid
De din spre uliţă în afară,
Acele uşi ce se deschid
Şi timpul zilnic îl măsoară .

Când uruitul morii scade
Te scoli la orice ciripit,
Al unei păsări care cade
Jelindu-şi tragicul sfârşit .

Când glasul unor cântăreţe
Se-aude jalnic, înăbuşit,
Cu greu descurci atâtea feţe
Şi dor îţi este de privit .

Te temi de orice înălţime,
Te sperii şi de orice drum,
Căci ai pierdut din isteţime
Şi nu mai ai puteri acum .

Până migdalul nu-nfloreşte
Şi perii albi să umple capul,
Când de-abia se mai târăşte
Lăcusta ca de-a berbeleacul .

Şi până poftele nu îţi trec
Căci omul iată se îndreaptă,
Spre casa sa unde îl petrec
Multi bocitori ce îl aşteaptă .

Până nu începe a se rupe
Frumoasa funie de-argint,
Şi până nu se varsă-n cupe
Vasul de aur strălucind...

Până găleata nu se sparge
Către izvor în drumul ei,
Şi până roata nu mai trage
Din puţ, scoţând apă să bei .

Şi până nu se va întoarce
Ţărâna-n reavănul pământ,
Şi duhul nu s-o rîntoarce
La Dumnezeu, în cerul sfânt .

Căci totul e deşertăciune...
Şi de-ai voi să întocmeşti,
Cărţi multe cu întelepciune
Tot n-ai putea să isprăveşti .

...Căci înţeleptele cuvinte
Oricât ar fi de cercetate,
Şi pe deplin de-ar fi vestite
Nu au valoare, nepăstrate!

Să ascultăm dar încheierea
La tot ce este învăţătură,
De Dumnezeu, fie temerea,
Poruncile s-avem măsură!

Căci Dumnezeu la judecată
Va stărui-n Cuvântul Său,
Şi va traduce orice faptă
În ce-i ascuns, bine şi rău .